StarCraft II: Wings of Liberty – Un sequel aproape perfect [Review]

Fiecare gen de joc are cativa reprezentanti emblematici, care nu doar ca au definit respectivul gen, dar l-au si dus la un nivel greu de egalat. Numai ca aceste jocuri iconice rareori sunt aceleasi in mintea unui gamer. In cazul RTS-urilor (Real Time Strategy, sau, mai simplu, jocuri de strategie), probabil ca Warcraft, care a stat la baza fenomenului WoW este mai degraba simbolul genului pentru generatiile mai noi. Dar pentru cei care erau gameri inainte ca primul Warcraft sa apara pe piata, matricea originala a jocurilor de strategie este cu totul alta. Pentru mine originalul in materie de jocuri de strategie ramane Dune, lansat in 1992 si care a definit intregul gen de gameplay, reluat ulterior si dezvoltat cu succes de o serie de francize precum Command And Conquer, Age of Empires, WarCraft si, desigur, StarCraft. De-a lungul timpului am asistat la momentul crucial al tranzitiei de la 2D spre 3D a jocurilor de strategie, dar epoca de aur a acestora a cam apus candva spre sfarsitul mileniului trecut. Dupa 2000, intregul gen a intrat intr-un lung con de umbra si pana la tentativa esuata a lui Command & Conquer 4 de la inceputul acestui an sincer cam uitasem de jocurile de strategie.

Dar memoria mi-a fost reimprospatata asa cum se cuvine de StarCraft II: Wings of Liberty, sequel-ul unuia dintre cele mai bune jocuri din istorie, care si-a facut aparitia la zece ani dupa ultima miscare in universul StarCraft (un release din 2000 pe platforma Nintendo 64). Si tot scepticismul care cam exista din cauza lui C&C4 mi-a fost spulberat inca de la prima misiune a noului StarCraft, care s-a dovedit a fi exact ceea ce trebuia sa fie.

Un joc emblematic a carui continuare apare dupa zece ani ar face bine sa se ridice nu doar la standardul originalului, dar si la asteptarile legate de zece ani de evolutie tehnologica si imi face mare placere sa va relatez ca StarCraft II este un astfel de joc.

Nu am mai rejucat de ani buni StarCraft, asa ca mare lucru din original nu-mi mai amintesc, dar ce-mi amintesc este probabil ceea ce ramane de obicei in memoria gamerului, si cum multi dintre voi probabil sunt intr-o situatie similara, eventualele comparatii cu primul joc vor fi destul de relevante. Iar prima astfel de comparatie va fi la nivelul povestii jocului. Daca din primul (inclusiv cele trei expansion pack-uri) povestea nu mi-a ramas in minte aproape deloc, nici pretextele bataliilor si nici detalii privind personajele implicate (imi amintesc doar vag cuvinte cheie precum Tarsonis, Raynor Kerrigan sau Zeratul si faptul ca am jucat integral campaniile cu toate rasele), al doilea joc pune in scena o poveste complexa si memorabila, inca din faza de instalare a jocului, cand ai ocazia fie de a-ti aminti, fie de a face cunostinta cu universul StarCraft. Ti se povesteste pe indelete cam ce s-a intamplat pana acum si chiar daca abia acum joci primul StarCraft din viata ta nu va fi greu sa te integrezi in universul jocului.

Iar principalul motiv pentru care povestea din StarCraft II este infinit mai digerabila decat cea a predecesorului este modul in care iti este prezentata. Daca in primul joc erau ceva cuvinte scrise si apareau capetele protagonistilor in fazele de incarcare dintre misiuni si doar niste voci, in SCII elementele RPG integrate te fac sa intelegi mai usor motivatia luptelor si a personajelor implicate. Pentru ca pana la misiune vei avea de bantuit in mai multe locatii de pe nava mama a rebelilor condusi de tine, Jim Raynor, si va trebui sa interactionezi cu o serie de personaje care iti vor explica diversele aspecte legate de upgrade-ul unitatilor, productia de noi unitati si tehnologii, posibilitatea de a genera proiecte de cercetare pentru viitoare upgrade-uri, oportunitati de colectare a unor resurse sau posibilitatea de a inchiria mercenari.

Inainte de orice misiune te vei afla undeva in asa-numita „Cantina”, cu un paharel de oarece in fata si aici poti interactiona cu o serie de personaje care iti propun diverse tipuri de misiuni sau poti urmari buletine de stiri drastic cenzurate de autoritatile Dominion-ului, din care te poti prinde insa cam cum stau lucrurile in realitate. O fi Dominion-ul o dictatura, dar in termeni de propaganda sunt mici copii fata de fostii nostri comunisti si Telejurnalele lor fara cascaval. O alta locatie unde poti merge este puntea pricipala (Bridge) unde poti selecta noile misiuni, poti rejuca unele mai vechi daca umbli dupa toate achievement-urile, si poti interactiona cu comandantul navei, Matt Horner. Apoi, in functie de cat ai avansat in joc se vor debloca si celelalte locatii, cum este armureria (Armory) de unde poti selecta upgrade-urile pentru cladiri, vehicule si unitatile biologice de sub comanda ta. Asta bineinteles in functie de disponibilitatea lor si de fondurile pe care le-ai strans in misiunile anterioare. Oricum este o locatie pe care ai face bine s-o vizitezi dupa fiecare misiune, pentru ca in permanenta apar noi upgrade-uri care se vor dovedi a fi exact avantajul de care vei avea nevoie in urmatoarea ta misiune. Laboratorul este locatia din care poti decide ce noi proiecte de cercetare vei dezvolta, pe baza artefactelor apartinand raselor Zerg si Protoss pe care reusesti sa le aduni in timpul misiunilor. E bine sa citesti cu atentie ce ti se ofera, pentru ca intotdeauna ai de ales intre doua proiecte si nu mai poti reveni ulterior la proiectul pe care nu l-ai ales initial, iar alegerile pe care le faci determina o buna parte din strategia pe care o vei folosi pe viitor.

Povestea jocului avanseaza in functie de misiunea pe care o alegi si ai la dispozitie mai multe variante, propuse de diverse personaje, misiuni pe care le poti executa in ce ordine vrei. Unele misiuni nu sunt accesibile daca in prealabil nu ai jucat o alta, iar altele devin disponibile abia dupa un anumit numar de misiuni jucate, asa ca, in linii mari, ai 26 de misiuni in campania single-player (de fapt 29, dar trei dintre ele au doua altenative dintre care poti selecta, desigur, doar una), iar povestea va cunoaste mici variatii in functie de alegerile pe care le faci, dar se indreapta in aceeasi directie. Despre poveste ma abtin sa va mai dau vreun detaliu, pentru a nu va rapi placerea de a o descoperi voi insiva. As mai spune doar ca, fata de primul StarCraft, povestea este memorabila, spusa foarte bine si cu instrumente adecvate, cu un mix potrivit de suspans si intorsaturi de situatie, iar jocul merita o nota maxima la acest capitol.

Si am ajuns care va sa zica la gameplay, elementul crucial al oricarui joc, pe care Blizzard a avut la dispozitie zece ani sa-l dezvolte, folosind si experienta altor francize similare pe care le-a dezvoltat. Elementele de baza ale gameplay-ului din primul StarCraft au fost rafinate si completate de unele evident provenite din franciza WarCraft, mai precis din WarCraft 3. In general nu pornesti chiar de la aproape nimic, fiind nevoit sa treci printr-un gameplay repetitiv de fiecare data pentru a ajunge la un minim nivel de dezvoltare, cum se intampla in primul joc si in general in jocurile de strategie de odinioara. In SC II vei avea la dispozitie o baza cu diverse grade de dezvoltare si chiar si un embrion al armatei pe care o vei dezvolta, asa ca importanta este povestea si obiectivele fiecarei misiuni, in functie de care trebuie sa gasesti o strategie eficienta.

Diversele obiective punctuale pot fi atinse si fara o armata imensa si dezvoltata cam haotic, mai mult pe criterii cantitative. In SC II poti crea grupuri de lupta extrem de eficiente fara a fi si extrem de numeroase si va trebui sa fii atent si la componenta acestora, de la trupe de suport la vehicule specializate pentru anumite obiective. Una dintre marile critici aduse genului strategy de-a lungul timpului se referea la faptul ca aceste jocuri sunt un fel de festival al click-urilor, dand castig de cauza celor care clickaie mai rapid, producand cat mai multe unitati. Si in SC II poti incerca o stategie de tip rush, in care sa te comporti ca un (Zev)Zerg si sa tot arunci in lupta cu nemiluita unitati ieftine si rapid de produs, dar mult mai satisfacator este sa-ti creezi un „commando” complex, sau mai multe care sa faca fata oricarei situatii, si cu care poti rade inamicii mult mai eficient si sistematic. Arborele tehnologic este ceva mai complex ca la primul joc, in care, daca imi aduc aminte corect existau si limitari privind numarul maxim de unitati de acelasi tip pe care le puteai selecta. In SC II nu am intalnit astfel de limitari, dar felul in care sunt alcatuite misiunile te va determina sa nu-ti pierzi timpul construind inutil cladiri su unitati nepotrivite situatiei. Poanta este insa sa te prinzi ce anume este potrivit situatiei si asta nu e prea greu, mai ales daca deja ai dat-o in bara odata.

Principala deosebire pe care am resimtit-o personal fata de primele StarCraft-uri, este ritmul mult mai alert al lui SC II. Pe vremuri, cand ma apucam de StarCraft nu ma asteptam sa termin mai mult de una-doua misiuni pe zi fara a ma plictisi de repetitivele faze de dezvoltare initiale, iar jocul putea dura destul de mult pana la primul atac din partea adversarului daca doar te dezvoltai si construiai fara sa explorezi prea mult harta. In SC II va trebui sa te misti destul de repede si sa te prinzi la fel de repede cu ce fel de inamici ai de-a face, pentru a dezvolta o strategie eficace. In plus, daca in timpul misiunilor propriu-zise pe harta lucrurile decurg cum te-ai astepta intr-un joc de strategie, in SC II exista viata si dincolo de harta si vei fi curios sa vezi cum evolueaza povestea asa ca misiunea propriu-zisa, cu cat se termina mai rapid, cu atat mai bine. Dar jocul are si o valoare de replay destul de buna si poti sa incerci sa obtii multele achievement-uri pe care nu le vei obtine daca joci fie prea repede, fie prea lent. De mentionat ca achievement-urile sunt disponibile doar daca te loghezi in contul de pe Ballte.net, daca joci offline nu. O alta deosebire se refera la obiectivele jocului. In primul StarCraft o misiune se termina dupa ce radeai de pe harta absolut toti inamicii, in SC II ai obiective de atins si nu intotdeauna este posibil sa razi toti inamicii de pe harta, asa ca daca te incapatanezi sa joci ca pe vremuri poate deveni destul de frustrant. Daca obiectul este escortarea unui convoi de civili sau obtinerea unui anumit artefact, gameplay-ul va fi diferit fata de cel in care obiectivul este anihilarea totala a adversarului. Iar misiunile in SC II au obiective suficient de variate pentru a nu interveni sentimentul de rutina pe care ti-l inducea primul. Vei avea tot timpul ceva nou de facut, folosind insa instrumente familiare, dar nu neaparat in acelasi mod, iar strategia nu se va transforma in rutina. Si asta cred ca este marea deosebire, dar si marea evolutie nu doar fata de primul joc, ci in general fata de jocurile de strategie de pana acum.

Controlul asupra unitatilor mobile si al cladirior (unele mobile si ele, chestie de care te poti folosi foarte spectaculos daca te prinzi cum) este foarte precis si nu au disparut shortcut-urile de tastatura care pot ajuta destul de mult in faza de productie si upgrade al unitatilor. Perspectiva asupra hartii poate fi modificata, cu acel zoom in 3D de la Warcraft, dar vei privi tot timpul harta de undeva de la sud si nu o data mi-am dorit sa o pot roti.

A.I.-ul inamicilor nu m-a prea dat pe spate si ei fac cam ce te-ai astepta sa faca: Zergii fac rush iar Protoss-ii nu sunt nici ei prea departe de astfel de tactici. Cum in astfel de jocuri siguranta sta in general in numere, este bine sa te asiguri ca acele „commando-uri” de care vorbeam mai devreme sunt suficient de consistente si din punct de vedere numeric, desi nu e nevoie sa exagerezi din acest punct de vedere, dar cel mai mult conteaza componenta variata a armatei, cu unitati capabile sa faca fata unei plaje cat mai larga de solicitari. Avand in vedere vitezele de deplasare diferite ale unitatilor, este bine sa te asiguri ca armata ta nu va fi dispersata prea mult asa ca nu e o idee prea buna sa-ti trimiti armata cu un click in partea opusa a hartii fara sa monitorizezi atent parcursul, pentru ca ai putea avea surpriza ca la destinatie sa nu ajunga in aceeasi configuratie. Cladirile rezista destul de bine atacurilor, dar chiar si o cazemata doldora de soldati si cu toate upgrade-urile la maxim are nevoie de protectie din partea unor trupe aflate in exterior.

Per ansamblu, nu vei purta razboaie napoleoniene, in care sa administrezi diverse corpuri de armata, ci mai degraba lupte de gherila cu accente de blitzkrieg, cu unitati relativ putin numeroase dar foarte mobile si pe cat posibil versatile. Jocul ofera satisfactie si unui veteran Broodwar, care ar trebui sa aprecieze gameplay-ul mult mai variat si mult mai flexibil si misiunile imaginative si destul de diferite intre ele, dar si unui tanar „marine” care credea ca va vedea Universul atlfel decat dintre falcile unui Zerg. Jucatorii noi au avantajul de a nu avea reflexele pavloviene ale veteranilor StarCraft si se pot plia foarte usor pe oferta jocului. Eu unul am ratat ceva misiuni in care, ca tot jucatorul de StarCraft, m-am pus pe construit metodic, pentru ca in StarCraft prima jumatate de ora construiesti, nu? Ei bine, in StarCraft II nu, iar multe dintre misiuni nici macar nu dureaza o jumatate de ora. Oh well, live and learn…

Ca sa n-o mai lungesc si eventual sa calc in vreun spoiler, gameplay-ul este foarte puternic si indelung cizelat, iti ofera mai multa libertate de miscare decat am avut pana acum in vreun joc de strategie si Blizzard clar n-a pierdut timpul in astia zece ani, asa ca si la capitolul gameplay SC II merita cele mai inalte aprecieri.

Dupa tot ce v-am spus mai sus sa adaug ca grafica este si ea excelenta ar fi cam redundant, nu? Dar grafica in StarCraft II este excelenta si merita apreciata. Detaliile cladirilor si unitatilor de lupta mobile sunt minutios realizate si sunt redate superb chiar si de placi video mai vechi. Am jucat SC II si pe un 8800 GTS dar si pe un 460 de ultima generatie si experienta a fost la fel de placuta. Jocul se adapteaza foarte bine la ce are gamerul prin carcasa si nu am avut nici o problema cu fluenta jocului sau cu frame rate-ul, care a curs lin in toate situatiile, cu ambele placi video. Din pacate, jocul inca nu merge in 3D, ceea ce este cam frustrant pentru ca intamplarea face sa am cateva zile la test un monitor 3D si nu am putut juca SC II intr-un 3D acceptabil macar. Cand activezi 3D jocul intra in modul asta, dar este evident ca inca nu este optimizat pentru asa ceva si imaginea este obositoare pentru ochi, iar efectul foarte vag. Un patch pentru 3D este asteptat in curand, si daca vine in timp util, cat inca mai am monitorul 3D, cu mare placere voi adauga un update acestui post in care sa va spun ce si cum. Oricum, chiar si fara 3D, jocul arata superb si se misca superb, cu toata bogatia graficii. Ai, desigur, si diverse optiuni pentru a-ti optimiza experienta si sistemul de meniuri destul de stufos este totusi foarte usor de parcurs si intuitiv.

Din fericire netul nu mi-a picat, desi pe canicula asta nu m-ar fi mirat sa pice, asa ca am putut intra in joc fara probleme, de cate ori am vrut. Pentru StarCraft II ai nevoie de un cont Battle.net, pe care daca inca nu-l ai il poti crea foarte usor, dar jocul poate fi lansat si in mod offline, cu optiunea Play As Guest. SC II dispune de un mod de joc multiplayer, insa numai prin intermediul unui serviciu platit al Battle.net si atat. Da, atat. Stiu, StarCraft este jocul care a pus pe harta, ca sa zic asa, jocul multiplayer prin retele LAN, dar StarCraft II nu suporta de nici un fel acest mod de joc, decizie destul de stranie din partea lui Blizzard, la care sunt foarte curios cum vor reactiona, in timp, comunitatile de stiti voi cine. De ce le e frica nu scapa, se batea candva cu caramida in piept un politician de pe la noi. Dar cum Blizzard nu e o companie romaneasca, s-ar putea ca in cazul lor sa se adevereasca. Oricum, o raza de lumina se intrevede in fundul tunelului, dar om trai si om… juca.

Oricum, chiar si fara multiplayer, care pe canicula asta ar cam topi portofelele, ai destule de facut in SC II. Dupa campanie poti incerca sa obtii toate achievement-urile si daca nu-i de ajuns poti incerca sa joci unul din modurile impotriva AI-ului sau sectiunea de provocari, in care ai de rezolvat un fel de puzzle-uri… StarCraft Style.

O mentiune speciala merita si coloana sonora a jocului, atent elaborata si care se pliaza extrem de bine pe actiunea din misiuni. Intre misiuni, animatia personajelor este extrem de bine realizata si perfect sincronizata cu coloana sonora, deci, per ansamblu, partea audio nu are cusur.

Din punct de vedere al dificultatii misiunilor s-ar putea ca, pentru fanii obisnuiti cu gameplay-ul clasic al primului joc, succesunea mai rapida de evenimente si timpul destul de limitat acordat constructiei de cladiri si crearii de trupe si vehicule sa descumpaneasca intrucatva la primele misiuni. Dar te obisnuiesti foarte repede cu noul ritm si in scurt timp iti vei adapta si stilul de joc asa ca, pe nivelul normal de dificultate, un nou venit in lumea StarCraft se va adapta foarte rapid si va invata fara probleme prea mari mecanismele jocului.

StarCraft II este un joc atent lucrat si dupa zece ani de dezvoltare nici nu prea avea voia sa fie altfel. Un sequel aproape perfect pentru prima serie de jocuri, dar acest review se refera doar la campania terrana, denumita Wings of Liberty, ce va fi urmata de doua expansion pack-uri in care, in cea mai buna traditie StarCraft, vei avea ocazia sa joci cu celelalte doua rase, Zerg si Protoss. In final, StarCraft II va fi o trilogie, ca si primul joc si sunt convins ca isi va atrage, inca de la aceasta campanie statutul iconic pe care l-a avut predecesorul. Nu vad de ce ar avea vreun motiv de dezamagire chiar si cei mai infocati fani, dar vad de ce numarul fanilor StarCraft ar putea creste considerabil, generatiile mai tinere avand ocazia sa descopere un gameplay de zile mari, marca Blizzard.

Sincer sa fiu, am fost tentat sa acord pentru a doua oara calificativul maxim unui joc, StarCraft II fiind un pretendent serios la titlul de jocul anului, desi inca ne mai asteapta o serie de titluri de marca. Insa lipsa modului multiplayer in LAN conteaza. O deficienta poate explicabila prin teama Blizzard de piraterie, dar care il cam vaduveste pe SC II de una dintre caracteristicile cele mai apreciate ale intregii francize. Dincolo de asta, StarCraft II: Wings of Liberty este un joc excelent, care va va oferi multe ore de distractie si pe care vi-l recomand cu… canicula.